Toamna e acea perioadă în care inevitabil ne gândim la școală și educația celor mici. Ca părinți, foarte mulți sunt aceia care consideră că rolul lor se rezumă la a-i învăța doar lucrurile de bază, crezând că anii de școală vor avea ca efect descoperirea de către copil a unor înclinații către vreun domeniu, pe care mai apoi să îl aprofundeze dacă dorește. Există însă și aspecte care ne definesc ca adulți și pot avea un efect foarte important asupra calității vieții noastre, ignorate însă de către mulți părinți și pe care din păcate nici măcar sistemul de învățământ nu le acoperă. Cel puțin nu în România. Unul dintre ele este educația financiară.
Aparent, nu pare un subiect foarte important sau nu unul potrivit la vârste fragede, însă mai ales în societatea în care trăim, banii joacă un rol esențial, fie că ne place, fie că nu. Educația financiară nu înseamnă a-i induce copilului ideea că partea materială este primordială, ci a-l învăța valoarea lor, importanța organizării unui buget și felul în care funcționează lucrurile în piață. Inevitabil, adult fiind, copilul de astăzi va plăti taxe și impozite, va face cumpărături, va plăti cheltuieli și va încasa venituri, așa că vom trece în revistă cinci aspecte despre care merită să îl informăm pentru a ajunge cât mai responsabil și mai organizat.
1. Atitudinea față de bani

Sunt de notorietate exemplele cu copii din familii cu un anumit statut social care nu reușesc să se descurce financiar pe cont propriu sau alții care pornesc din medii obișnuite sau chiar cu condiții precare, ce își depășesc condiția și ajung antreprenori de succes. Totul ține de atitudinea lor față de bani și de felul în care au crescut în familie: crezând că banii sunt un drept al fiecăruia sau valorinzându-i și conștientizând munca din spatele lor. Părinții sunt primele modele din viața copiilor, inclusiv în ceea ce privește relația cu banii, adică e de datoria lor să îi responsabilizeze și să le explice că banii nu cad din cer.
2. Diferența dintre dorințe și nevoi

Un aspect ce îi poate ajuta și pe părinți în relația cu cei mici, pentru că îi va scuti de multe cheltuieli inutile, constă în a le explica diferența dintre bunurile de strictă necesitate și mofturile trecătoare. A-i obișnui să le cumpărăm orice își doresc înseamnă că vor crește cu ideea ca toate li se cuvin, iar datoria părinților este de a le îndeplini orice cerință. De aceea, ca recomandare copiii ar trebui implicați în realizarea listelor de cumpărături și în selectarea produselor cu adevărat relevante pentru ei. Cunoscând că bugetul este unul limitat, vor putea face singuri selecția de produse care vor ajunge să fie cumpărate, în detrimentul altora ca nu sunt cu adevărat importante. E de reținut că ar trebui ca plățile să se facă cash pentru ca banii să fie ceva palpabil pentru ei și să remarce la propriu felul în care se pot termina.
3. Responsabilitatea financiară

Responsabilitatea și valoarea banilor se învață nu doar raportându-ne la cheltuieli, ci și la câștiguri. Copiii trebuie să își cunoască sursa de venit și valoarea acesteia, dar pot afla pe propria piele ce înseamnă să câștigi bani dacă le oferim diverse bonusuri pentru ajutorul din gospodărie. Fără însă să exagerăm, nu foarte des și nu pentru orice fel de activitate, pentru că vor crește cu concepția că nimic nu se face gratuit. Un astfel de comportament dezvoltat în cadrul familiei, îi va face să conștientizeze termenul de muncă și îi va motiva să facă lucrurile cu mai mult spor. Mai mult, vor învăța să facă diferența între datoriile pe care le au în familie și pe care trebuie să le îndeplinească fără vreo recompensă și celelalte.
4. Setarea obiectivelor

A avea un scop pe termen lung este întotdeauna o idee bună și o sursă de motivație care te ghidează pe drum. Nu e însă niciodată prea devreme pentru a seta obiective, astfel că ne putem educa copiii să își fixeze unele: pentru ce doresc să strângă bani, ce vor cumpăra cu ei, când au nevoie de acești bani. Acest lucru îi va determina să economisească pentru a-și atinge țelul pentru că vor avea mereu în minte rezultatul final. Deoarece copiii sunt ființe vizuale, putem încerca exercițiul de a desena pe o foaie de hârtie obiectivul și de a-l ține mereu la vedere.
5. E în regulă să mai greșească

A da copilului libertatea de a lua propriile decizii financiare, chiar dacă știm că nu sunt cele mai bune, îi vor dezvolta adevărate abilități de antreprenor pentru că va afla ce înseamnă asumarea unui risc și va învăța din greșelile pe care le face. Odată ajuns adult, va avea mai multă experiență, dar și încredere în forțele proprii pentru că a crescut cu o anumită independență de a decide. Statisticile ne spun că printre principalele motive pentru care oamenii nu își deschid o afacere, se numără și frica de a eșua sau de a-și asuma riscul, deci copilul care a crescut într-un mediu ce i-a permis să facă alegeri, va fi mai adaptabil și mai dispus să intre în lumea antreprenoriatului.
În concluzie, nu e niciodată prea devreme să învățăm educație financiară, ba mai mult, există prea multe modalități de a face asta cu copiii și prea multe beneficii pe termen lung pentru ei și ceilalți încât să o ignorăm. Cu siguranță atunci când vor crește și vor conștientiza ajutorul primit, vă vor fi recunoscători. Mai mult, contribuim astfel la crearea unui generații mai informate și mai responsabile, prin urmare la o întreagă societate viitoare mai bine pregătită din punct de vedere financiar.