Una dintre cele mai importante lecții de educație financiară pe care trebuie să o învățăm este legată de organizarea bugetelor personale, astfel încât să reușim să punem și niște bani deoparte. Cheia oricărui business este să producă mai mult decât cheltuie, iar cele cu adevărat de succes sunt cele unde diferența dintre aceste două categorii este considerabilă. Totul stă în analiza veridică a cheltuielilor și veniturilor, în organizare și cunoașterea destinațiilor către care alocăm diverse sume. Cam la fel funcționează și finanțele personale și cu puțină informare și auto-organizare, putem să structurăm totul astfel încât să ajungem să economisim bani.
Iată câteva sfaturi care pot fi puse în aplicare chiar de azi:
- Planifică fiecare zi
Nu am cunoscut niciodată un om de succes dezorganizat sau dezordonat. Absolut toți cei care au reușit în carieră și nu numai sunt legați de agenda lor. Știu în fiecare clipă ce urmează să facă, au control absolut asupra timpului, resurselor materiale și financiare și știu cum trebuie să își aloce energia în funcție de fiecare task. Unii au o predispoziție spre a organiza lucrurile încă din vremea copilăriei și a adolescenței, pentru că își dau seama de beneficiile pe care le aduce încă de atunci, alții și-o descoperă mai târziu, însă disciplina se poate învăța la orice vârstă prin exercițiu. Apoi intră în rutină și devine cât se poate de firesc. Fă-ți mereu planul pentru următoarea zi! Te vei simți mai relaxat și mai eficient.
2. Nu cheltui mai mult decât ai
Așa cum e lesne de înțeles, teoretic lucurile sunt cât se poate de simple: ca să economisești, trebuie să cheltui mai puțin decât câștigi. E pură matermatică. Deși în practică lucrurile sunt ceva mai complicat de aplicat, secretul stă în a aproxima câți bani cheltui într-o lună. Poți face asta, notând zilnic tot ce cheltui, iar la finalul lunii aduni totul și obții suma exactă. Sau poți să pornești de la venit: în funcție de el, aloci sume pe fiecare destinație, în ordinea priorităților: rate/chirii, cheltuieli de întreținere, mâncare, alte bunuri de consum, cumpărături, ieșiri în oraș și alte servicii, astfel încât să nu depăsești suma pe care o câștigi. Ca să pui bani deoparte, începe prin a ,,bloca’’ o sumă de bani la începutul lunii, pe care să nu o mai iei în calcul atunci când împarți bugetul.
3. Alege mereu cel mai bun raport calitate preț
Trăim într-o lume a brandurilor, dominată de imagini promovate prin social media în care vedem zi de zi reprezentări ale unor vieți aparent perfecte unde accentul este pus pe bunăstare și pe cum poți să o expui mai agresiv. Haine la modă, bijuterii, ultimele gadget-uri, restaurante bine cotate sau vacanțe în locații exclusiviste, ne sunt prezentate atât de frecvent, încât e aproape imposibil să nu cădem pradă tentației de a ni le dori măcar, în speranța că viața noastră va arată măcar un pic ca a unei vedete. Cheia pentru a ne păstra cumpătul este realismul. Și iată de ce! În primul rând, trebuie să înțelegem că nimeni nu are viața perfectă, iar fragmentele pe care le vedem pe social media, sunt doar atât. Niște bucăți din întregul ansamblu, care evident nu e întotdeauna așa de roz. Nimeni nu dorește să vadă aspectele neplăcute, probleme sau neajunsuri, pentru că oamenii utilizeaza rețelele de socializare pentru a se destinde și a vedea lucruri frumoase. Din această cauză nu vom vedea niciodată părți banale sau deprimante, însă asta nu înseamnă că ele nu există. În al doilea rând, ne întoarcem la punctul de mai sus: să nu cheltui mai mult decât ai. Înainte de a aspira la stilul de viață de reclamă, trebuie să ne gândim dacă ni-l și permitem. Avem aceleași venituri ca cei pe care îi urmărim? Am fi dispuși să muncim mai mult pentru a ne permite toate aceste lucruri? Dacă răspunsul e mereu nu, ar trebui să ne adaptăm vieții noastre reale și să alegem în concordanță. Ultimul aspect, dar nu cel din urmă: trebuie să învățăm să analizăm dacă prețul acelor produse reflectă cu adevărat calitatea sau e vorba doar de un ambalaj frumos de marketing. Dacă plătim dublu sau triplu doar pentru că pe produs apare un anumit brand nu vom putea vreodată să economisim. Trebuie să vedem esența, nu doar partea exterioară sau emoțiile asociate cu un anumit produs.
4. Investește în educație
Statisticile spun că 88% dintre oamenii bogați citesc minimum 30 de minute pe zi, fapt dovedit de o mulțime de exemple foarte cunoscute precum Bill Gates, Oprah Winfrey, Elon Musk sau Warren Buffet. Cititul deschide mintea și noi orizonturi, te inspiră și facilitează generarea de noi idei, dar o și relaxează și o îndepărtează de inamicul ei numărul unu, stresul. În plus, a investi în propria persoană este probabil cel mai înțelept lucru pe care îl poți face, deoarece te va marca pentru toată viața și îți va aduce cel mai mare profit pe termen lung.
5. Așteaptă promoțiile
Faptul că există perioade din an în care poți să plătești mai puțin, câteodată chiar semnificativ mai puțin pentru același lucru, ar trebui să reprezinte o motivație suficient de puternică ca să înveți să aștepți. Totul stă din nou în organizare și în prioritizarea nevoilor. Gândește-te de 10 ori înainte dacă ai cu adevărat nevoie de acel lucru acum sau dacă mai poate aștepta. Fie că vei ajunge să îl cumperi la un preț mai mic, fie că vei concluziona că nu ai deloc nevoie de el și nu-l vei mai cumpăra, acest exercițiu te va scuti de multe cheltuieli inutile.
6. Crează-ți mai multe surse de venit
Sfaturile oamenilor bogați ne duc mereu către această zonă de a ne strădui frecvent să găsim și alte modalități de a face bani, în afara jobului principal. Fie că întreprindem ceva pe cont propriu sau colaborăm ocazional cu alții, e mereu o idee bună să îți suplimentezi venitul din alte surse care se pot transforma în economii substanțiale în timp.
7. Nu pierde timpul
Time is money nu e doar o expresie, ci un sfat de business pe care îl dau toți oamenii de succes. Timpul înseamnă bani, iar acest lucru se traduce prin evitarea factorilor care irosesc această resursă și nu îți aduc beneficii reale. Pe lânga asta, o astfel de mentalitate te va ajuta să fii mai selectiv atunci când vine vorba de modul în care îți petreci timpul, dar și de destinația banilor tăi. Practic te vei gândi de două ori înainte de a da banii pe ceva.
Pe scurt, totul stă în disciplină, organizare și analiză, capacitatea de a filtra informațiile pe care le primim și a face diferența între realitate și aparențe. E vorba de asemenea despre a privi lucrurile în ansamblul lor, întotdeauna pe termen lung, a planifica fiecare pas pe care îl facem și a elimina toți acei factori care ne limitează, fie din punct de vedere intelectual, al timpului sau banilor. Diferența o vom simți când vom începe să facem din toate aceste lucruri, un stil de viață. Succes!