Un consultant financiar, așa cum reiese și din denumire, oferă servicii de îndrumare și consiliere financiară clienților.Pe lângă asta, consultanții financiari pot oferi și alte servicii precum gestionarea investițiilor, planificarea financiară sau imobiliară.
Rolurile unui consultant financiar în relație cu clienții
Un consultant financiar este partenerul clientului atunci când vine vorba, în sensul cel mai general, de planificarea financiară. Să luăm un exemplu destul de comun: ne gândim să ne pensionăm în 20 de ani sau ne dorim ca fiul nostru să urmeze o universitate privată peste 10 ani. Pentru îndeplinirea unor astfel de obiective, este posibil să avem nevoie de sfatul unui profesionist, iar aici intervine rolul consultantului financiar.
Împreună cu acest profesionist, clienții acoperă o mulțime de subiecte, precum suma de bani care ar trebui să fie economisită, tipurile de conturi de care ar avea nevoie, tipurile de asigurări și așa mai departe.
Consilierul financiar are, de asemenea, un rol de educator. O parte din sarcina acestuia este să le explice clienților care sunt implicațiile pentru îndeplinirea obiectivelor. Procesul de educare poate include ajutor detaliat pe mai multe subiecte financiare. De exemplu, încă din primele contacte cu un consilier financiar, potențialele subiecte ar putea fi economisirea sau bugetarea. Pe măsură ce clienții trec de aceste etape, consilierul financiar poate să treacă la subiecte mai complexe precum investiții, asigurări sau impozite.

Primul pas în procesul de consultanță este evaluarea sănătății financiare a fiecărui client. Este imposibilă planificarea pentru viitor, fără a ști care este situația prezentă. De obicei, consultanții financiari oferă clienților un chestionar, prin care să se asigure că nu sunt omise informații importante.
Planul financiar
Printre competențele importante pe care un consultant financiar ar trebui să le dețină sunt sinteza și planificarea. Pe baza informațiilor din primele faze de contact cu clientul, consultantul realizează un plan complet care va servi ca foaie de parcurs pentru viitorul financiar. Acest plan începe cu un rezumat al principalelor concluzii din chestionarul inițial și rezumă situația financiară curentă, inclusiv valoarea activelor, venituri pasive, lichidități sau capital și așa mai departe. În acest plan sunt incluse și obiectivele stabilite.
După realizarea planului, consultantul financiar, împreună cu clientul, analizează în amănunt toate punctele, îl ajustează, unde este cazul și sunt gata să treacă la acțiune.

Cum contribuie un consultant la sănătatea financiară?
Modul de lucru și trăsăturile consultantului financiar contribuie semnificativ la îndeplinirea diferitelor obiective pe care le pot avea clienții. Cele mai importante 5 puncte pe care se concentrează consultanța financiară sunt:
- Expertiză
Consultanții financiari știu mai multe despre investiții și gestionarea banilor, fiindcă, până la urmă, acesta este domeniul lor de activitate. Aceștia pot ghida clienții spre alegeri mai bune decât cele luate individual.
- Responsabilitate
Consultanții financiari ajută clienții în ținerea evidenței și în evitarea luării deciziilor pe bază emoțională. În această categorie ar putea intra cumpărarea unor bunuri riscante sau unele investiții.
- Sfătuire constantă
Consultanții financiari fac sugestii despre cele mai bune strategii de implementat pentru îmbunătățirea finanțelor, de la ce investiții merită făcute, până la care sunt cele mai bune asigurări.
- Evoluție
Pe măsură ce circumstanțele de viață se schimbă, un consultant financiar ajustează planul inițial astfel încât să se potrivească întotdeauna situației actuale.
- Acțiune
Mulți oameni nu fac demersurile pentru a-și gestiona finanțele deoarece sunt prea ocupați sau incerți cu privire la ce să facă. Să lucrezi cu un consultant financiar înseamnă că altcineva poate face față la ceea ce tu nu ai timp și să te asiguri că banii tăi sunt repartizați în cel mai bun mod.

Alegerea unui consultant financiar poate avea un impact major asupra viitorului. De aceea, noi îți oferim consultanță gratuită, care să te ajute să iei cele mai bune decizii în privința vieții tale financiare. Astfel, dacă îți dorești o evaluare, planificare sau pur și simplu câteva sfaturi, ne poți contacta și te vom ajuta cu drag.
Dacă îți dorești să fii de partea baricadei noastre, te așteptăm să faci parte din echipa de consultanți financiari The Financial Guide.